Prezenta lucrare tratează relația dintre practica contemporană acarnavalului de pe insula Lastovo și descrierile arhivate în documenteleistorice, punând accent pe interacțiunea dintre cercetători și comunitatea locală. În loc să urmărim documente administrative și mențiuni istoricesporadice despre acest obicei, vom urmări evoluția și schimbările acestuiape baza materialului etnografic arhivat de la sfârșitul secolului al XIX-leapână în prezent. Încă de la sfârșitul anilor 1990, se desfășoară în modsistematic cercetări interactive relevante, în cadrul cărora, pe lângămonitorizarea procesiunii și evidențierea elementelor insuficient observateanterior, cercetătorii participă activ la procesul de includere a carnavaluluidin Lastovo pe Lista Bunurilor Culturale ale Republicii Croația. Pe de altăparte, în 2017, comunitatea locală, stimulată de preocuparea cercetătorilor,a început documentarea sistematică a materialelor relevante desprecarnaval, incluzând texte, cântece, fotografii de familie, înregistrări audio șivideo, cu scopul de a pregăti propunerea de includere în registrul UNESCO.

(Keywords)

Această lucrare este un scurt studiu de caz al politicilor culturale aliniate la standardele UNESCO. Lucrarea explorează în mod specific rezultatele înscrierii obiceiului momo(y)eria al grecilor pontici pe Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial. Lucrarea examinează modul în care înscrierea a afectat practica propriu-zisă a obiceiului, comunitățile care îl cultivă, precum și discursurile și ideologiile identitare mai largi. O atenție specială este acordată relației dintre patrimoniul cultural internațional și valoarea pontică a tradiției, ambele fiind cazuri de patrimonializare. Se pune accent, de asemenea, pe obiectivele de diversitate, reziliență și sustenabilitate și pe măsura în care acestea sunt îndeplinite sau susținute prin înscrierea din 2016 a obiceiului momo(y)eria. Concluzia analizei este că înscrierea obiceiului momo(y)eria a consolidat discursurile de putere preexistente, dar, în același timp, a generat noi realități care au adus beneficii comunităților și obiceiului în sine.

(Keywords)

În ultimul deceniu, în Grecia și Turcia s-a înregistrat o proliferare a seminarelor de muzică, iar modelul de seminar intensiv a venit să completeze căile tradiționale de formare muzicală, precum conservatorul sau instruirea privată. Prezentul studiu își propune să înțeleagă semnificația fenomenului seminarului, folosind rezultatele obținute prin metoda autoetnografiei și a observației participative, precum și din interviurile etnografice realizate la Musical Yards (Ikaria, Grecia), Labyrinth Musical Workshop (Choudetsi, Grecia), Müzik Köyü (Fethiye, Turcia) și VOLAX (Volakas, Grecia). Voi prezenta câteva reflecții pe marginea unui proiect de etnomuzicologie aplicată – un seminar pe care l-am organizat la instituția unde îmi desfășor activitatea. De asemenea, voi face o analiză a constatărilor proprii prin prisma teoriilor afectului și ale atmosferei, dezvoltând, în același timp, cercetările anterioare despre experiența seminarului. Astfel, această lucrare examinează (1) folosirea explicită și implicită a concepțiilor afective și atmosferice asupra muzicii în cadrul practicilor pedagogice ale instructorilor de seminar și (2) bogăția afectivă generală a evenimentului seminarului, care favorizează un mod profund de învățare muzicală, precum și legături sociale profunde.

(Keywords)

Domeniul de cercetare al acestei lucrări este ritualul dansului Rogatsia. Rogatsia este un ritual de dans al cultului popular rural, care este sărbătorit în toată regiunea Tesalia, din Grecia. În comunitatea din Mitropolis, Tesalia, acest ritual a încetat să fie celebrat începând din anii 1980. Cu toate acestea, începând cu anul 2013, a început să fie readus la viață de către asociația culturală a comunității. Scopul acestei cercetări este de a studia contribuția asociațiilor culturale la conservarea și diseminarea tradiției populare, prin exemplul ritualului dansant Rogatsia. Din analiza datelor s-a aflat că asociația culturală a comunității din Mitropolis joacă un rol deosebit de important în diseminarea și păstrarea ritualului Rogatsia. Astăzi, ritualul de dans Rogatsia este prezentat și în afara contextului său tradițional de spațiu și timp, fiind inclus în cadrul festivalurilor și al zonelor turistice, cu contribuția profesorului de dans al asociației culturale, ceea ce reprezintă o motivație pentru tinerii din comunitate să participe la acest obicei. Prin urmare, deși acest ritual de dans este acum practicat în principal în scopuri turistice și recreative, incluzând multe elemente de folclor, el supraviețuiește datorită rolului coordonator al asociației culturale și continuă să fie o tradiție vie pentru comunitatea din Mitropolis.

(Keywords)

Prezenta lucrare examinează procesul de patrimonializare a ritualului Mevlevi Ayin din Istanbul, concentrându-se pe transformarea acestuia dintr-un ritual religios într-o practică culturală complexă. Studiul analizează două instituții cheie care susțin această tradiție: Fundația Universal Lovers of Mevlana (EMAV) și Loja Cerrahi. Bazându-se pe cadrul conceptual al discursurilor tradiționaliste, naționaliste și umaniste ale lui Sağlam, lucrarea abordează procesul de patrimonializare pe trei paliere: ideologic, vizual și auditiv. Ea evidențiază diversitatea practicilor Mevlevi Ayin în Istanbulul contemporan, demonstrând modul în care ritualul se extinde dincolo de contextul său religios inițial în diverse spații publice și culturale. Influența ritualului Mevlevi Ayin se observă și în forme vizuale și auditive, cum ar fi folosirea dervișilor rotitori în spectacole populare și asocierea muzicii Mevlevi cu spiritualitatea și universalitatea. Cercetarea de față arată că patrimonializarea ritualului Mevlevi Ayin este un proces dinamic, care se remodelează și se răspândește în multiple domenii culturale. Prin acest demers, lucrarea oferă o perspectivă asupra procesului de constituire a patrimoniului, examinând atât practicile instituționalizate, cât și cele independente, demonstrând că patrimonializarea ritualului Mevlevi Ayin este un proces în continuă evoluție, care remodelează constant practicile culturale și performative.

(Keywords)

De-a lungul istoriei, Dobrogea a găzduit diverse comunități, afectate în special de anexarea Crimeii de către Rusia în 1783, care a declanșat migrația tătarilor din Crimeea în regiune, în special în Constanța. Acest lucru a dus la formarea unei populații considerabile de tătari crimeeni, atât din punct de vedere geografic, cât și cultural. După Tratatul de la Berlin din 1878, migrația a continuat, ducând la schimbări demografice și culturale în comunitatea turco-tătară. În prezent, din cauza diversității etnice a regiunii, comunitatea întâmpină dificultăți în efortul de a-și păstra identitatea culturală. Pentru conservarea moștenirii culturii turco-tătare din Dobrogea, instituțiile care se ocupă de documentarea și colectarea datelor încă din secolul al XX-lea joacă un rol esențial în evaluarea arhivelor și a surselor istorice, precum și în compararea acestora cu datele actuale. Studiul de față cercetează modul în care muzica tătarilor crimeeni este păstrată în diasporă, examinând totodată evoluția și transformările suferite de aceasta. Rezultatele acestei cercetări, care face parte din teza mea de doctorat aflată în derulare, vor evidenția schimbările istorice și dinamica culturală a comunității turco-tătare din Dobrogea.

(Keywords)

Lucrarea de față examinează teatrele de estradă (varietăți) turcești de stat din Bulgaria, din anii 1950 până la jumătatea anilor 1960, punând accentul pe importanța lor ca instituții culturale reprezentative pentru comunitatea turcă. Înființate ca parte a unei inițiative de stat mai ample, aceste teatre au urmărit îndeplinirea unor obiective educaționale, politice și artistice, contribuind la formarea unei populații turce laice, socialiste și avansate din punct de vedere cultural, capabilă să își păstreze specificul etnic și rămânând, în același timp, fidelă statului bulgar. Lucrarea explorează modul în care activitățile, repertoriile și trăsăturile stilistice ale teatrelor au servit drept puncte de convergență între ideologia politică și expresia artistică, cu scopul final de a contura și proiecta o identitate turco-bulgară distinctă.

(Keywords)

Obiectivul acestei lucrări este de a analiza universul valorificării scenice a tradițiilor folclorice dintr-o perspectivă mai largă, într-o manieră obiectivă. Lucrarea își propune să clarifice tipurile generale de interpretări scenice, întruchipând diferitele tendințe existente în Bulgaria. La un nivel mai general, tipologia propusă pentru spectacolele folclorice clasifică adaptările scenice în următoarele două tipuri: folclorul scenic izvoren (asociat cu autenticitatea vieții rurale și a culturii țărănești) și folclorul scenic obraboten (legat de evoluțiile moderne). Experiența bulgară arată că diversele forme de folclor scenic, asociate unuia dintre tipurile menționate mai sus, sunt prezentate în cadrul unor festivaluri și al altor evenimente menite să aducă folclorul scenic în fața publicului.

(Keywords)

Mediul digital, prin instrumentele și tehnologiile sale, generează noi tipuri de conținut. Acest nou conținut redefinește înțelegerea muzicii populare și tradiționale, schimbându-le imaginea. Voi încerca să evidențiez câteva dintre direcțiile acestor schimbări, limitându-mă la cadrul conceptelor „media participativă” („we media”) și „cultură participativă”. Observațiile asupra imaginilor muzicii tradiționale din Bulgaria pe platformele digitale arată că, pe YouTube, muzica populară s-a transformat în divertisment, un simbol al etnicului și, în același timp, o expresie a narațiunilor populare cu caracter politic. Retorica videoclipurilor populare de narodna muzika poate fi exprimată prin șapte concepte cheie: platformele digitale sunt noile medii de comunicare și scene virale; folclorul devine etnic; folclorul devine pop; conținutul și mediile de comunicare sunt caracterizate prin piramidalitate inversată și carnavalesc; eroticul este mijlocul și mesajul preferat; amuzamentul și comicul au un puternic potențial retoric; însă nu doar ca joc, ci și ca un potențial de rezistență.

(Keywords)

În ultimele decenii, valorificarea scenică a muzicii și a dansului a evoluat semnificativ, de la metode tradiționale la noi abordări. Acestea sunt mai dinamice, mai diverse și mai complexe, reflectând peisajul cultural în schimbare al lumii de azi. Servesc ca o modalitate de a conserva și disemina tradițiile, dar și de a promova înțelegerea și cooperarea interculturală. Aceste metode reprezintă o oportunitate de a experimenta și de a aprecia bogăția moștenirilor culturale într-un mod accesibil percepției moderne. Obiectivul central al cercetării este prezentarea scenică a tradițiilor populare din Bulgaria. Încerc să identific schimbările apărute în formele și modalitățile de valorificare a muzicii și a dansului în cadrul spectacolelor de divertisment, al teatrului-dans și al programelor folclorice create pentru evenimente speciale. Studiul meu prezintă un nou tip de produse și funcționalități. Totodată, sunt identificate noi fenomene în cadrul mijloacelor de expresie utilizate. Se observă diverse moduri de hibridizare, precum și faptul că teatrul muzical-coregrafic capătă o importanță tot mai mare, în detrimentul succesiunii de părți independente din suitele scenice. Rezultatul final este reprezentat de o călătorie printre genuri, epoci, regiuni și tradiții.

(Keywords)

Prezenta lucrare examinează rolul seminariilor în transmiterea dansului românesc în secolul al XXI-lea. Seminariile cu tematică de dans sunt organizate de persoane fizice și asociații independente în numeroase centre din România și sunt frecventate de coregrafi, instructori de dans, dansatori de ansamblu și dansatori amatori. Prima secțiune examinează aceste seminarii ca spații de transmitere formală și informală a cunoștințelor de dans încorporate (Engl. „embodied knowledge” – N.T.) și de relaționare profesională. Cea de-a doua secțiune este structurată în jurul a patru parametri adaptați din lucrarea lui Appadurai privind consensul necesar pentru menținerea normelor culturale: „profunzimea temporală” a sursei respective de cunoștințe din trecut, „credibilitatea” deținătorilor acestor cunoștințe în calitate de autorități, „interdependența” dintre membrii rețelei de relaționare, și „continuitatea” dintre trecut, prezent și viitor. Datele utilizate în acest articol se bazează pe răspunsurile participanților la un chestionar, pe discuții informale și pe observațiile participative ale autorilor.

(Keywords)

Ioan R. Nicola a fost un etnomuzicolog activ la Cluj-Napoca în a doua jumătate a secolului XX. Pe lângă didactică la conservatorul din localitate, a fost și un cercetător cu foarte multe deplasări de teren, activ în multe regiuni ale Transilvaniei. Astăzi, Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române” din Cluj-Napoca găzduiește o parte semnificativă a arhivei sale personale, inclusiv lucrări de cercetare, notițe, ciorne, înregistrări pe bandă magnetică și transcrieri muzicale, majoritatea fiind încă nepublicate. Această prezentare își propune să ofere o descriere și o evaluare a colecției folclorice a lui Nicola. Vom discuta, de asemenea, provocările apărute în procesul de editare și publicare a unei colecții atât de vaste. Un accent special va fi pus pe practicile de culegere de teren ale lui Nicola și pe transcrierile sale muzicale: ce fel de muzică a ales să înregistreze și cât de exact a reușit să o transcrie. Tratând aceste întrebări, sperăm să contribuim la un subiect mult mai amplu care vizează utilizarea colecțiilor de muzică populară de arhivă în cercetarea etnomuzicologică contemporană. În final, ne propunem să arătăm ce ne poate spune colecția lui Nicola despre muzica populară românească din secolul XX și cum poate fi folosită pentru cercetarea secolului XXI.

(Keywords)

Dansul tradițional scenic românesc este considerat un instrument prin care patrimoniul cultural imaterial se afirmă și poate influența anumite aspecte din arta contemporană, conectând totodată diferite generații de dansatori și creatori populari prin mișcare, sunet și cuvânt. Deși se află într-o continuă transformare, el rămâne fidel identității sale culturale și evoluează în concordanță cu tendințele artistice moderne. Politicile culturale postmoderne și contemporane au contribuit la o creștere a numărului ansamblurilor profesioniste, reflectând în același timp interesul continuu pentru promovarea și inovarea tradițiilor coregrafice. Deși este o resursă valoroasă pentru comunități, dansul tradițional este uneori exploatat politic sau comercial, aspecte care necesită o gestionare echilibrată pentru a menține genuitatea și integritatea sa culturală.

(Keywords)